Pe măsură ce mă cufundam în lectura romanului „Oamenii de pe peronul 5” (propus de membrii Cercului de Lectură „Animus”) mă gândeam că autoarea, Clare Pooley, ar putea fi o tânără ce cunoaște toată problematica generației young adult și că a scris această carte pentru a dezvolta politically correct aspecte de interes pentru societatea contemporană: diversitate etnică, culturală, de gen; cancel culture și libertatea de expresie; solidaritate și activism; conflictul între generații, dezvoltat prin divergența de valori, priorități și perspective asupra vieții, sănătatea mintală etc. Dar, parcurgând biografia autoarei, ușor de scrollat în online, citind Nota autorului de la sfârșitul romanului „Oamenii de pe peronul 5” am aflat că aceasta și-a publicat primul roman, Proiectul Autenticității, la 50 de ani, că se recomandă drept Bestselling Author, Blogger, Speaker, că a lucrat două decenii în publicitate și a folosit scrisul ca psihoterapie. Vorbind despre soțul ei și cei trei copii, mi-a plăcut felul jucăuș în care a legat condiția de mamă cu cea de scriitoare, încercând și prin intermediul Mulțumirilor de la sfârșitul romanului să pledeze în favoarea lecturii: „Această carte e dedicată celui mai mare, Eliza, dar vă rog să nu înțelegeți de aici că asta înseamnă că e copilul meu preferat. Bineînțeles că îi iubesc pe toți la nebunie și absolut egal. Însă aș dori ca Charlie să rețină că nu se va alege niciodată cu o dedicație pe o carte până nu face un efort să citească măcar una dintre ele!”
De asemenea, se pot identifica în roman și argumente în favoarea apartenenței autoarei la generația matură, etapă care pentru femei înseamnă „vârsta răzbunării”, a egoismului, a șansei unui „act doi victorios”. Iona, unul dintre personajele centrale ale cărții găsește drumul către acest act al vieții, „soprana” având astfel ocazia să cânte aria finală (formulă cu care își îmbărbăta „învățăceii” să lupte pentru drepturile lor), iar Clare Pooley identifică această „răzbunare” cu scrisul: „Mă înfurie la culme că, pe măsură ce îmbătrânesc, bărbații capătă distincție. Devin bărbați bine. În schimb, femeile devin invizibile. Dragile mele prietene, nu putem permite așa ceva. Trebuie să fim toate mai ca Iona. Ca și Iona, toate merităm un Act Doi Victorios. Al meu e scrisul. Am publicat primul meu roman la vârsta de 50 de ani și sunt recunoscătoare în fiecare zi tuturor cititorilor din întreaga lume care mi-au cumpărat și recomandat cărțile. Voi mi-ați îndeplinit, efectiv. toate visurile. Vă mulțumesc!”
Cartea este bine scrisă, prevalând mesajul moral, în sprijinul diversității umane, al toleranței, al încrederii în natura umană. Deși personajele trec prin experiențe care le schimbă radical viața, nu avem de-a face cu o carte a frământărilor sufletești, a dramaticelor conflicte interioare, ci cu una care se rezumă la călătoriile exterioare ale eroilor ficționali, la căutările exprimate prin dialoguri antrenante, descrieri lipsite de detalii plictisitoare. Nu este o carte doar despre iubire, ci este o carte a tuturor vârstelor, încercându-se realizarea unor tablouri ale diferitelor etape existențiale, cu vulnerabilități și câștiguri, grație personajelor care populează peisajul ficțional.
Tema călătoriei atât de exploatată în literatură, presupunând o căutare a sinelui, este reinterpretată, fiind transpusă în contemporaneitate, rescrisă ca un mijloc de aducere împreună, de celebrare a sociabilității individului.
Inspirându-se din propria viață, scriitoarea alege compartimentul 3 al unui metrou londonez și peronul 5, drept toposuri citadine ale intersectării unor existențe aflate în momente importante. Iona este personajul în jurul căruia gravitează acțiunea întregului roman. Este o femeie trecută de 50 de ani, fostă dansatoare de cabaret, la Paris, și care de 30 de ani este terapeutul unei reviste „Femeia modernă”. Pregătită de viață să răspundă întrebărilor privitoare la existențele altora, nonconformistă, protestatară de serviciu pentru drepturile minorităților sexuale și nu numai, fiind căsătorită cu o femeie care în prezent trăiește într-un azil din pricina bolii de care suferă, Iona a ajuns într-un punct al carierei în care este contestată din cauza vârstei, intrând în conflict cu generația tânără care domină redacția revistei respective. Atitudinea ei autoritară, dezinhibată, inițial, fără nicio grijă, trăind din inerția reputației din tinerețe o face să iasă în evidență și să fie o persoană dificil de abordat.
În vestitul compartiment 3, unde Iona are un spațiu pe care și-l „rezervă” cu nonsalanță, alături de câinele ei, Lulu, pe care îl poartă peste tot, stabilește relații, cunoaște, apoi se împrietenește cu oameni de vârste, personalități, statuturi diferite: Piers, Emmie, Sanjay, Martha. Fiecare capitol este construit în maniera cărților contemporane să reprezinte perspectiva unui personaj, purtând numele acestuia. Fiecare personaj se confruntă cu probleme existențiale, nimeni nu e pe deplin fericit, în ciuda imaginii pe care o afișează fiecare. Piers este tânărul din clasa de mijloc, finanțistul capabil să investească venituri considerabile în beneficiul clienților săi, dar nu e în stare să-și gestioneze propria viață, relația dificilă cu propria soție și nu poate opri panta descendentă pe care se află, fiind concediat, pierzându-și mare parte din avere, fiind la un pas de sinucidere. Emmie este tânăra care lucrează în publicitate, se confruntă cu lipsa de încredere în sine, este captivă într-o poveste de iubire cu un bărbat dominator, care nu îi lasă libertate de mișcare, fiind la un pas de căsătorie, neputând distinge între autoritate și afecțiune. Sanjay este un asistent medical care lucrează în secția de oncologie, este născut în Anglia, de origine indiană, și se confruntă cu atacuri de panică și anxietate. Este salvatorul lui Piers care la începutul cărții se îneacă cu un bob de strugure, eveniment care declanșează începutul acțiunii romanului. Martha este o elevă de clasa a IX-a, care este victima bullyingului, fiind lipsită de susținere maternă și obligată să se maturizeze înainte de vreme.
Până la jumătatea cărții, Iona pare că are soluții pentru toate, deși este somată de șeful ei tânăr să găsească strategii de a revitaliza rubrica ei, Întreab-o pe Iona, apoi este nevoită să-și dea demisia, episod reconstituit din perspectiva unui personaj secundar, influencera Fizz, cu care lucrase terapeuta, în încercarea de a-și adapta stilul de lucru vremurilor contemporane. Momentul culminant este reprezentat de dispariția Ionei, care generează neliniște în rândul prietenilor ei, care au dezvoltat cumva o dependență de soluțiile femeii. Ultima parte a romanului este dedicată prieteniei, iubirii și solidarității, personajele găsind soluții salvatoare pentru a ieși din încercările chinuitoare ale vieții. Povestea de dragoste dintre Sanjay și Emmie asigură componenta romantică a cărții, care exemplifică împlinirea prin iubire. Martha își convertește umilințele în artă, descoperindu-și talentul actoricesc, Piers își redescoperă pasiunea pentru cifre, îmbrățișând cariera de profesor, Iona se lansează în online, creând podcasturi, tratând cu dezinvoltură în convorbiri cu invitați importanți problemele generației sale.
Iona și prietenii săi formează o „castă” inseparabilă, în care rolul ei este de lider, demonstrând că toate vârstele își au frumusețea lor, dacă știi să trăiești în armonie cu tine, neabdicând de la principiile tale, ajutând și permițând să fii ajutat.
Citind cartea cu ochii celui care are niște lecturi la activ, nu am putut să nu mă gândesc în legătură cu numele Iona, la explicațiile Ioanei Pârvulescu legate de apropierea sa în cartea „Prevestirea” de mitul profetului cu același nume: „De când am început să am corespondență electronică în engleză, mi s-a
spus adeseori Iona. Programul Spelling&Grammar corectează automat, în engleză, oa din Ioana, pe care nu-l recunoaște, în o, care i se pare mai plauzibil (și, într-adevăr, Iona există ca prenume feminin, dacă e să mă gândesc doar la violonista și dirijoarea Iona Brown).” Numele acesta este complet golit de această semnificație, explicația ne-o oferă autoarea în finalul romanului „Oamenii de pe peronul 5” care mărturisește că a îndeplinit o datorie morală față de două ființe dragi: fina sa, Iona, fiica unui bun prieten, folosindu-le drept modele în realizarea eroinei sale ficționale.
Toate aspectele cărții acestei autoare britanice sunt în acord cu ritmurile vieții contemporane. La Cercul de lectură îmi declaram uimirea față de termenul „etic” alăturat unui capucino sau unui inel cu diamant pe care îl cumpără Toby pentru a o cere în căsătorie pe Emmie („a ieșit din cafenea cu două cappuccino etice și o felie de chec cu banane cu certificat Fairtrade”). Astfel, eticul este strâns legat de sustenabilitate, într-un cadru mai larg al responsabilității sociale și al comportamentului corporativ responsabil. Noua limbă de lemn, noul jargon corporatist.
Alte uimiri exprimate în același cadru livresc sunt legate de modul în care Sanjay își potolește atacurile de panică, recitând tabelul periodic al elementelor, „stiință” pe care o stăpânește și Emmie, cei doi având în comun și pasiunea pentru scriitoarea Daphne du Maurier, autoarea volumului „Rebeca”. Stiința și literatura se împletesc pasager, drept exemplu pentru generația tânără, în acest roman al diversității.
Ca procedeu modern de caracterizare este cunoscut încă din perioada interbelică relativizarea personajului care se realizează prin însumarea unor perspective diferite. Adolescenții de azi pot identifica această tehnică și în „Oamenii de pe peronul 5” , în caracterizarea Ionei (așa cum se întâmpla cu Otilia, personajul lui G. Călinescu), într-o manieră simplistă, dar inedită: Sanjay îi spusese „Doamna Curcubeu”, Piers o definea drept „Nebuna cu Câinele”, Martha o numea „Doamna cu Poșeta Magică”. De altfel, secvența în care în trenul cu care fac naveta acești londonezi încearcă să o găsească pe Iona, aflând informații care să-i ajute să ia legătura cu ea este descrisă într-o manieră ca se pretează la transpunerea în film, ca și multe alte scene care vor fi probabil ecranizate în viitor.
Romanul acestei scriitoare britanice este tradus în limba română de Camelia Ghioc, care asigură și explicarea notelor de subsol ale cărții, ocazie de a-i familiariza mai ales pe liceeni cu acest instrument folosit de obicei în redactarea academică, care include informații sau comentarii suplimentare, elemente necesare pentru ca cititorii să verifice sursele citate.
Așadar, „Oamenii de pe peronul 5” de Clare Pooley nu este o capodoperă, dar îi inspiră pe cititori să înfrunte viața cu încredere, să îmbrățișeze diversitatea, să cultive compasiunea și înțelegerea față de ceilalți.
prof. Loredana Stan
Mirabilissemper's Blog 